Poate oare clipă să fie desenată, să fie gravată, să fie pictată.. să meargă în veşnicie? Poate şi singurele astfel de “clipe” sunt icoanele, sunt singurele care au mişcare (în duh) deşi sunt aceleaşi, singurele care transcend, care transfigurează nu contopesc şi nici nu absorb ci desăvârşesc. O viaţă într-o clipă e o icoană.

Desenul însă cred că poate “imortaliza” o clipă şi nu doar un instantaneu. E mâna artistului, e sufletul său, e logica sa, e darul primit, e natura care lucrează, e cosmosul care e martor la “creaţia” lui mică şi totuşi mare în actul de dăruire. Un portret înseamnă o dăruire cu toate ale artistului, cu toată fiinţa sa: cu inima, cu sufletul, cu trupul, cu ochii, cu moştenirea de la părinţii săi..e o integralitate. Şi cu toate ale sale se predă în sufletul celui desenat cu nesiguranţă, cu o uşoară nelinişte venită din posibilitatea greşelii şi totuşi cu nădejdea în acceptarea darului.